Inspectoratul Școlar Județean Vaslui, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, îi anunță pe elevii doritori de a pătrunde în tainele limbii franceze că, începând cu data de 6 iulie, va debuta Clubul de vacanță în limba franceză, ale cărui cursuri săptămânale se vor desfășura în sălile primitoare ale instituției de cultură vasluiene.
Clubul este destinat cu prioritate debutanților absoluți – celor care nu au mai studiat deloc limba franceză. Se vor organiza și grupe dedicate celor din anii 1-2 de limba franceză (nivel A1) și 3-4 (nivel A2, corespunzător claselor a VII-a – a VIII-a).
Înscrierile la Club se fac DOAR prin intermediul formularului electronic alăturat: https://forms.gle/CbDG9NLuvfoUqKdB8 . Termen: 4 iulie 2020, ora 10:00!
Viitorilor participanți li se solicită să dea dovadă de seriozitate, perseverență și interes pentru limba franceză!
Unul din obiectivele declarate ale Clubului este pregătirea în vederea susținerii examenului DELF scolaire (nivel A1 și/sau A2), la Institutul Francez din București / Centrul Cultural Francofon Buzău.
Titularul de curs este profesor Alexandru Mîță, inspector școlar pentru limbi moderne.
Formular de înscriere – link: https://forms.gle/CbDG9NLuvfoUqKdB8